Capannori a fost primul oraș din Italia care a adoptat conceptul de Zero Waste/Zero Deseuri, declarând în 2007 obiectivul de a atinge ZW până în 2020, într-un efort de a dezvolta strategiile de reducere a cantității deșeurilor pe care municipalitatea le aplica deja.
Capannori este un oraș cu 45.850 de locuitori, situat în provincia Lucca. În 1997, comunitatea s-a opus cu succes planurilor de a construi un incinerator pentru deșeuri. Doi ani mai târziu, municipalitatea a inițiat un nou sistem de colectare din ușă în ușă a deșeurilor separate la sursă, sistem ce acoperea inițial 3.500 de gospodării și atingea o rată de participare de 77% în mai puțin de un an. Acest prim program a fost anulat în 2000, atunci când administrația s-a schimbat. În 2005, noua administrație a redemarat procesul, iar în 2008 sistemul de colectare din ușă în ușă a deșeurilor separate la sursă acoperea deja întregul oraș.
Prin însumarea acestei abordări cu strategiile creative de reducere a generării de deșeuri, Capannori a reușit să reducă deșeurile pe cap de locuitor cu 21% față de 2005 și să mărească participarea în separarea la sursă de la 34,7% la 78%. În 2009, la doar patru ani de la demararea acestei abordări, municipalitatea a înregistrat un procent impresionant a redirecționării deșeurilor de 71%, cu 17.326 tone de materiale recuperate și 6.961 tone încă duse la groapa de gunoi (aproximativ 0,5 kg/cap de locuitor).
Separarea la sursă și colectarea diferențiată din ușă în ușă sunt componente majore ale sistemului Zero Deșeuri. Oamenii separă deșeurile în patru categorii: hârtie și carton, materiale organice, multi-materiale (sticlă, materiale plastice, tetra, metale, conserve) și nereciclabile. Materia organică este colectată de trei ori pe săptămână, multi-materialele de două ori pe săptămână și celelalte două categorii o dată pe săptămână. Sistemul este administrat de o companie publică. Materialele sunt separate în containere diferite furnizate de companie: pubela albă pentru hârtie și carton, pubelă și sac albaștri pentru multi-materiale; sac gri pentru nereciclabile și o pubelă specială cu aerisire însoțită de pungi compostabile, pentru materialele organice. În afară de acestea, există colectări speciale pentru uleiul folosit, scutece, deșeuri voluminoase sau deșeurile vegetale provenite din curți. Produsele speciale cum ar fi bateriile sau medicamentele expirate sunt înapoiate magazinelor.
O altă parte importantă a planului se bazează pe strategii orientate înspre prevenirea generării de deșeuri. Aceste strategii au alte două aspecte pozitive: ele se concentrează, de asemenea, pe promovarea economiei locale și pe întărirea legăturilor în cadrul comunității. Ele sunt în general în parteneriat cu producătorii locali și grupurile de interes public. Câteva dintre aceste strategii sunt:
– O politică de cumpărare verde pe care guvernul o urmează și o promovează printre companii și insituții.
– Promovarea utilizării apei de la robinet în locul celei îmbuteliate, inclusiv „ruta apei” cu cișmele destinate uzului public și care sunt locuri în care se pot întări legăturile în cadrul comunității.
– Promovarea produselor locale și ecologice en gros, prin centre de distribuție răspândite prin oraș. Produse precum laptele, detergentul sau săpunurile pot fi cumpărate en gros, folosind recipiente reîncărcabile, de la dozatoare amplasate în diferite părți ale orașului, inclusiv în piețe și magazine.
– Programul de compostare la domiciliu, cu reduceri din tariful de colectare a deșeurilor pentru gospodăriile care participă (peste 2.000 de familii participante în 2010).
– Folosirea veselei reutilizabile în cantinele școlare și sociale, pentru a evita risipa.
– Promovarea scutecelor lavabile.
– Reguli pentru reducerea cantității de deșeuri și separarea acestora la evenimentele publice.
– Piețe second-hand organizate de municipalitate în parteneriat cu companii și focus grupuri, care sunt de asemenea locuri plăcute pentru a întâlni alți membri ai comunității.
Mai mult, Capannori a lansat în ianuarie 2010 un Centru de Cercetare Zero Deșeuri. Una dintre sarcinile principale ale acestui centru este inspectarea sacilor gri pentru a urmări ce este încă trimis către groapa de gunoi. Informația obținută este esențială pentru a face modificări în sistemul de separare la sursă și pentru a identifica materialele care nu pot fi refolosite, reciclate sau compostate. Odată ce materialele nereciclabile au fost identificate, centrul de cercetare începe să caute soluții pentru a evita aceste produse sau pentru a le înlocui prin reproiectarea lor la nivel industrial, de exemplu promovând activ scutecele lavabile din bumbac care le-ar putea înlocui pe cele de unică folosință și căutând materialele reciclabile sau compostabile care ar putea fi folosite pentru realizarea acelor produse. Prin această abordare municipalitatea – oricât de neînsemnată ar părea – aduce producătorii pe direcția Zero Deșeuri și implementează necesitatea de reproiectare a produselor ineficiente sau nereciclabile.
Experiența Zero Deșeuri din Capannori este doar începutul călătoriei în direcția Zero Deșeuri pe care Italia o începe acum. În acest moment, 19 municipalități au adoptat obiectivul Zero Deșeuri și numărul crește în ritm alert. Mai mult, Associazione Italiana dei Comuni Virtuosi (Asociația Italiană a Municipalităților Virtuoase), care numără aproximativ 70 de municipalități ce pun în aplicare bunele practici în diferite aspecte ale sustenabilității, a adoptat în mod oficial obiectivul Zero Deșeuri.
Autor – Joan Marc Simon
Traducere de Daiana Folea