25 octombrie 2018
Membrii comisiei ENVI din Parlamentul European au votat astăzi propunerea Comisiei privind Fondul de Coeziune post-2020. Prin votul acordat, au recunoscut că este important ca Fondul de Coeziune să faciliteze tranziția spre o economie circulară.
Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din Parlamentul European (ENVI) a propus alocarea finanțărilor europene către soluții de management al deșeurilor aflate în partea de sus a ierarhiei deșeurilor: prevenire, reutilizare și reciclare. Totodată, a exclus finanțările pentru instalații de tratare pentru eliminare a deșeurilor reziduale, precum incineratoarele de deșeuri – inclusiv valorificarea energetică, dar și pentru instalații MBT (de tratare mecano-biologică). Măsurile vor ajuta statele membre să avanseze în tranziția către o economie circulară.
Din perspectiva Zero Waste Europe, opinia comisiei ENVI confirmă importanța trecerii de la sprijinirea operațiunilor de depozitare și recuperare a deșeurilor în statele membre către soluții de management al deșeurilor aflate în topul piramidei deșeurilor – prevenire, reutilizare, reciclare.
Poziționarea este relevantă mai ales în statele Europei Centrale și de Est (CEE), care au investit mai bine de 50% din Fondurile de Coeziune în sisteme pentru eliminarea deșeurilor reziduale, în loc să investească în scheme de colectare separată și de reciclare pentru recuperarea resurselor. Din cauza acestei abordări, unele state, precum România, vor fi în imposibilitatea de a-și îndeplini țintele asumate prin Directiva cadru Deșeuri, până în 2020.
Janek Vahk, Coordonator de Dezvoltare și de Politici la Zero Waste Europe (ZWE), explică de ce astfel de investiții sunt periculoase:
„Creșterea capacității de procesare pentru eliminarea deșeurilor reziduale pune în pericol atingerea țintelor stabilite pentru 2035 privind colectarea separată la sursă și reciclarea”.
Finanțarea incineratoarelor, propusă de un europarlamentar român
În timpul negocierilor, europarlamentarul român Daciana Sârbu ar fi dorit să propună două amendamente la textul de lege, prin care s-ar fi permis folosirea banilor publici europeni din Fondul de Coeziune pentru construirea de noi incineratoare sau pentru extinderea celor vechi. Asistenta europarlamentarului a explicat pentru Ecomagazin că intenția era cea de a ajuta România să își îndeplinească țintele, însă țintele de reciclare nu pot fi îndeplinite prin valorificarea energetică a deșeurilor.
Comisia ENVI s-a opus, reacționând în mod clar la raportul Comisiei Europene privind implementarea Directivelor Deșeuri. În acest raport, se atrage atenția că jumătate dintre țările UE sunt în pericol de a nu-și îndeplini obligațiile pentru 2020 privind deșeurile. ENVI sprijină, așadar, recomandarea Comisiei de a folosi în mod mai eficient fondurile europene, prin co-finanțarea infrastructurilor de management al deșeurilor care cresc performanțele de prevenire, reutilizare și reciclare, iar nu prin investiții în instalații de tratare pentru eliminare a deșeurilor reziduale/amestecate. Doar astfel, spun specialiștii, se pot atinge țintele referitoare la deșeuri, pentru anii 2020 și 2035.
Salutăm decizia Comisiei ENVI și a echipei de negociere și cerem europarlamentarilor din Comisia pentru dezvoltare regională (REGI) să sprijine decizia Comisiei ENVI de a elimina finanțările pentru instalații de tratare a deșeurilor reziduale.