Parlamentul European susține interzicerea microplasticelor pentru a combate poluarea cu plastic

București, 11 iulie 2018

Comitetul pentru Mediu al Parlamentului European a votat ieri consolidarea planurilor generale ale Comisiei Europene de reducere a poluării cu materiale plastice, în cadrul așa-numitei Strategii privind Materialele Plastice.

Parlamentul UE a solicitat o serie de măsuri care depășesc propunerile inițiale ale Comisiei UE, dintre care menționăm:

  • Interzicerea microplasticelor în produse cosmetice, de îngrijire personală, detergenți și produse de curățenie până în 2020 și cerințe minime pentru abordarea altor surse de microplastice;
  • Interzicere totală a materialelor plastice oxo-degradabile – o sursă de poluare cu microplastice – până în 2020 [1];
  • Recunoașterea faptului că materialele plastice biodegradabile și compostabile nu reduc deșeurile de plastic din oceanele noastre și nu ar trebui să fie o scuză pentru a continua utilizarea materialelor plastice de unică folosință;
  • Orice contribuție financiară din impozitarea materialelor plastice ar trebui să vizeze prevenirea generării deșeurilor din plastic;
  • Reducerea substanțelor periculoase din materiale plastice, pentru a se asigura că ceea ce este reciclat nu conține substanțe chimice periculoase [2]

Cu toate acestea, comitetul nu a reușit să sprijine măsurile de combatere a poluării cauzate de industria peleților de plastic, care sunt topiți pentru a produce obiecte de plastic uzuale. De asemenea, nu a reușit să sprijine stimulentele economice mai puternice pentru a reduce producția și consumul de plastic. [3]

Votul final va avea loc în Septembrie 2018.

 

[1] Plasticul oxo-degradabil se presupune că este biodegradabil, însă în realitate se fragmentează în bucăți mici și contribuie la poluarea dăunătoare cu microplastic a oceanelor și a altor ecosisteme.

[2] Comitetul de Mediu a reamintit, de asemenea, Comisiei Europene angajamentul stabilit prin al 7-lea Program de Acțiune de Mediu (https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:32013D1386) pentru dezvoltarea unor cicluri non-toxice pentru materiale. Acesta este fundamental pentru a se asigura că economie circulară este de succes pentru mediu.

[3] Stimulentele economic eficiente ar include taxele aferente Responsabilității Extinse a Producătorilor pentru toate tipurile de plastic și toate obiectele care conțin plastic, nu doar pentru ambalaje – așa cum este în legislația curente.